DOCUMENTE | Lovitură pentru proiectul suporterilor de la PCH: Ministerul Justiției le-a anulat rezervarea „Asociația Dinamoviști pentru Dinamo”. Urmează finalul și la Tribunal, în litigiul cu grupul Răzvan Oprea – Cornel Dinu

Redactor:
Matei Udrea
DOCUMENTE | Lovitură pentru proiectul suporterilor de la PCH: Ministerul Justiției le-a anulat rezervarea
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE | Actorul Răzvan Oprea a contactat ProSport dorind să facă următoarea precizare: „Subliniez că domnul Nicolae Badea este un susținător verbal al proiectului nostru”.


Ministerul Justiției a anulat rezervarea acordată suporterilor de la Peluza Cătălin Hîldan pentru numele Asociația Dinamoviști pentru Dinamo – o lovitură pentru proiectul abia lansat al acestora. Lupta din justiție pentru acest nume, Asociația Dinamoviști pentru Dinamo, se îndreaptă spre victoria celuilalt grup de suporteri „roș-albi” care-l revendică, acela susținut de Cornel Dinu și actorul Răzvan Oprea.

Ministerul a anulat rezervarea acordată PCH deoarece s-a constatat că a fost o eroare (!), deoarece numele fusese deja rezervat înainte cu două luni de Răzvan Oprea. ProSport a scris pe larg despre această anomalie despre care nu s-a mai auzit până acum în România, motiv de suspiciuni și tot felul de scenarii.


Adresa primită de la Ministerul Justiției de reprezentantul Asociației Dinamoviști pentru Dinamo – aripa Răzvan Oprea – Cornel Dinu

„Eroarea” respectivă a generat confuzie, procese, o ceartă între cele două grupuri de suporteri, situații ridicole și amânarea procesului de obținere a personalității juridice pentru Asociația Dinamoviști pentru Dinamo a grupului Dinu-Oprea.

– Pe 19 ianuarie 2018, grupul de suporteri dinamoviști din care face parte actorul Răzvan Oprea și care e susținut de Cornel Dinu a rezervat, la Ministerul Justiției, numele Asociația Dinamoviști pentru Dinamo. Apoi a depus cerere, la Judecătoria Cornetu, pentru a obține personalitate juridică pe această denumire.

– Pe 19 martie 2018, suporterii din Peluza Cătălin Hâldan, conduși de Nicu Tararache și Elias Bucurică, au cerut și ei, la Ministerul Justiției, rezervare pentru exact același nume, Asociația Dinamoviști pentru Dinamo. Absolut surprinzător, ei au obținut-o, deși softul nu permite, în mod normal, două rezervări pe același nume, iar despre erori nu poate fi vorba. Și ei au depus cerere de acordare a personalității juridice la Judecătoria Sectorului 2.


Grupul lui Elias Bucurică a reușit să blocheze în instanță, până acum, apariția Asociației Dinamoviști pentru Dinamo FOTO: Mediafax

De aici s-a declanșat o întreagă nebunie.

– Ambele tabere au primit termen de judecată în aceeași zi, pe 25 aprilie.
– Fiecare grup a făcut cerere de intervenție la procesul taberei rivale.
– Pe 25 aprilie, în urma acestor intervenții, instanțele au hotărât să se amâne procesele. Cel de la Judecătoria Cornetu, unde se află cererea grupului actorului Oprea, a fost amânat pentru 20 mai. Cel de la Judecătoria Sectorului 2, unde se află cererea grupului PCH, a fost amânat pentru 23 mai.
– Luni, 20 mai, procesul de la Cornetu a fost amânat din nou, pentru 27 iunie, după ce intervenienții în cauză de la PCH au depus o cerere de reducere a taxei de timbru care fusese în cuantum de 100 de lei.
– Urmează acum al doilea termen de la celălalt proces, pe rol la Judecătoria Sectorului 2.

Motivul „erorii”: softul Ministerului Justiției ar fi „uitat” de diacritice!

Între timp, în tot acest fir narativ a apărut un element-cheie: Ministerul Justiției a revocat rezervarea de nume acordată grupului PCH. Motivul invocat pentru „eroarea” care a generat tot scandalul: „Verificarea disponibilității efectuată la solicitarea dvs a furnizat un rezultat alterat prin neafișarea denumirilor incluzând diacritice”.

Concret, autoritățile spun acum că softul ar fi comis o eroare atunci când, pe 19 martie, s-a verificat disponibilitatea pentru numele Asociația Dinamoviști pentru Dinamo, neincluzând denumirile cu diacritice. Este o explicație absolut neobișnuită, mai ales că această eroare le-a fost de mare ajutor celor care doreau să blocheze proiectul inițiat, în acte, de actorul Răzvan Oprea și susținut de Cornel Dinu și Nicolae Badea.

Conform documentului obținut de ProSport, grupul de la PCH (susținut de Ionuț Negoiță) a aflat încă de acum peste o lună (13 aprilie) că era vorba de o eroare și că i-a fost anulată rezervarea.


Adresa trimisă de Ministerul Justiției către reprezentanții grupului de suporteri de la PCH, prin care erau informați că li s-a revocat rezervarea făcută pentru numele Asociația Dinamoviști pentru Dinamo. Se observă că data este 12 aprilie

Și totuși, această tabără a mers înainte în tribunal, a făcut cerere de intervenție la procesul rivalilor și a obținut, până acum, două amânări.
Interesant este că, în același timp, suporterii de la PCH (care și-au lansat luni propriul proiect, Negoiță anunțând că-i primește în acționariat la Dinamo) nu s-au mai prezentat nici măcar la propriul process, al cărui prim termen a fost pe 25 aprilie. Motivul este evident, ei știu că, din moment ce le-a fost deja anulată rezervarea, nu mai pot să înregistreze propria Asociație Dinamoviști pentru Dinamo.


„Noi ne-am prezentat prin avocat, n-am cerut amânare. Am cerut să se judece pe loc, la masă. Dacă dorea, judecătorul putea să facă asta. Avea toate documentele care dovedesc că ei (n.r. – suporterii dinamoviști de la PCH) au primit eronat, din partea Ministerului Justiției, acea rezervare de nume. Pentru că nu avea dreptul ministerul să o trimită. Pe 13 sau pe 14 aprilie au primit o revocare a acelui act. Ministerul ne-a trimis și nouă aceste acte pe care le-am depus la dosar înainte de termenul de judecată. Vor fi scoși din cauză pe 30 mai”

Răzvan Oprea, inițiatorul proiectului Asociația Dinamoviști pentru Dinamo, susținut de Cornel Dinu și Nicolae Badea, care are ca scop atragerea simpatizanților „roș-albi” într-o structură oficială a suporterilor

 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de…
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×